Decizia ÎCCJ nr. 26/2015 (RIL)Paragraful 34

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 07.12.2015 · dosar 22/2015
Paragraful 34
Punctul de vedere al reprezentantului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este că soluţia corectă este cea a primei orientări anterior menţionate, în sensul că, în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine penale în vederea executării lor în România, sancţiunile/interdicţiile similare cu pedepsele complementare/accesorii aplicate de autorităţile judiciare străine ale statelor membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană (denumită în continuare Decizia-cadru) nu pot fi recunoscute şi executate alături de pedepsele privative de libertate. De asemenea, a considerat că, în cazul în care aceste sancţiuni/interdicţii au fost aplicate în baza hotărârilor de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor care nu au transpus Decizia-cadru menţionată ori nu sunt membre ale Uniunii Europene, ele nu pot fi recunoscute de autorităţile judiciare române, în afară de situaţia în care există o solicitare în acest sens din partea statului de condamnare.
Sursa oficială ↗