Decizia ÎCCJ nr. 29/2015 (HP)Paragraful 69
Paragraful 69
Totodată, s-a argumentat că soluţia determinării legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din noul Cod penal în situaţia de natura celei ce face obiectul sesizării este acceptată şi în dreptul comparat, făcându-se trimitere în acest sens la dreptul spaniol, respectiv la hotărârile Tribunalului Suprem din această ţară prin care s-a statuat că, deşi pedeapsa a fost aplicată potrivit legii vechi, prescripţia executării pedepsei se va calcula potrivit legii noi, dacă este mai favorabilă sub acest aspect.
Sursa oficială ↗