Decizia ÎCCJ nr. 30/2015 (HP)Paragraful 22

Reprezentantul Ministerului Public, apreciind că este admisibilă sesizarea Curţii de Apel Braşov - Secţia penală, a susţinut că problema de drept vizează aplicarea legii penale mai favorabile până la soluţionarea definitivă a cauzei, iar nu intervenţia dezincriminării. A arătat că, în ipoteza în care legea nouă renunţă la o formă agravată a infracţiunii prevăzută de legea veche, nu poate fi vorba de o dezincriminare, întrucât aceasta ar presupune ca o faptă concretă, tipică, în raport cu dispoziţiile legii vechi, să nu mai îndeplinească condiţiile de tipicitate prevăzute de legea nouă. Or, în ipoteza în care legiuitorul în noul Cod penal renunţă la o formă agravată a unei infracţiuni prevăzute de legea veche, fapta continuă să fie tipică în raport cu legea nouă, doar că se va încadra în forma de bază a infracţiunii sau într-o formă agravată preluată din legea veche. Astfel, a susţinut că nu sunt incidente dispoziţiile privind dezincriminarea parţială a infracţiunii, întrucât această noţiune ar presupune restrângerea sferei de aplicare a normei de incriminare atunci când unele dintre fapte îşi păstrează tipicitatea, iar altele nu. În opinia reprezentantului Ministerului Public, nu sunt incidente nici dispoziţiile privitoare la dezincriminarea totală a infracţiunii, întrucât acestea presupun suprimarea normei de incriminare, adică o faptă concretă, tipică în raport cu un text de lege din vechiul Cod penal, nu are corespondent în legea nouă. A concluzionat că, în cazul infracţiunii de înşelăciune, noul Cod penal nu mai sancţionează vreo formă a acestei fapte penale condiţionat de producerea unor consecinţe deosebit de grave, prin urmare, cu atât mai puţin, nu se poate aprecia că într-o astfel de ipoteză ar mai fi incidente dispoziţiile art. 183 din Codul penal.