Sari la conținut

Decizia CCR nr. 414/2024Punctul 20

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
24.09.2024
Dosarul
630/42/2019

20. Examinând excepția de neconstituționalitate, referitor la dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. a) și ale art. 9 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 762/2010, Curtea constată că acestea nu pot forma obiect al excepției de neconstituționalitate. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) teza întâi din Constituție, Curtea Constituțională „hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial“. În aplicarea acestei dispoziții constituționale, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că instanța de contencios constituțional „decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia“. Așadar, textele menționate din Hotărârea Guvernului nr. 762/2010 nu pot constitui obiect al controlului de constituționalitate, astfel că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) și ale art. 9 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 762/2010 este inadmisibilă. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie