Decizia ÎCCJ nr. 31/2015 (HP)Paragraful 40
Paragraful 40
În privinţa celei de-a patra întrebări a precizat că nu există o corespondenţă între textul legal a cărui interpretare se solicită, art. 30 alin. (5) din Codul penal (care reglementează eroarea asupra normei penale, ca eroare asupra caracterului ilicit al faptei) şi problema de drept identificată ca incidentă în cauză de către instanţa care sesizează Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv eroarea asupra normei extrapenale. În plus, dacă ipoteza menţionată de apărarea inculpaţilor ar fi fost verificată de Curtea de Apel Suceava, s-ar fi constatat că Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 25 aprilie 2008.
Sursa oficială ↗