Decizia ÎCCJ nr. 31/2015 (HP)Paragraful 107

Prin Decizia nr. 11/2014 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 503 din 7 iulie 2014), Decizia nr. 17/2014 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 691 din 22 septembrie 2014) şi Decizia nr. 21/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 549 din 23 iulie 2015), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respingând sesizările, ca inadmisibile, a statuat că admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual de împrejurarea ca interpretarea dată de instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Cu alte cuvinte, între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia dată asupra acţiunii penale şi/sau civile de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicţie trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul ca decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în procedura prevăzută de art. 476 şi art. 477 din Codul de procedură penală să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluţionării pe fond a litigiului.