Decizia ÎCCJ nr. 25/2015 (HP)Paragraful 70

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 08.10.2015 · dosar 2.747/40/2014
Paragraful 70
Cu toate acestea, se constată că în cuprinsul Sentinţei penale nr. 69 din 21 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 2.443/115/2012, instanţa a constatat, referitor la apărările privind inexistenţa infracţiunii prevăzute în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare (pentru motivul că inculpaţii nu ar fi fost operatori cu substanţe etnobotanice şi nu au realizat operaţiunile enumerate de lege), că acestea nu sunt întemeiate, întrucât textul de lege incriminator pedepseşte tocmai efectuarea de operaţiuni cu substanţe etnobotanice în condiţiile în care persoana care le face nu are, potrivit legii, îndrituirea, respectiv autorizarea de a le realiza.
Sursa oficială ↗