Sari la conținut

Decizia ÎCCJ nr. 30/2015 (HP)Paragraful 29

Curtea
ÎCCJ
Tipul
hotărâre prealabilă
Data
05.10.2015
Dosarul
2.179/1/2015

1. Tribunalul Mureş - Secţia civilă a dispus, prin încheierea pronunţată în data de 9 aprilie 2015, în Dosarul nr. 1.177/308/2014 aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dezlege următoarea chestiune de drept: care este modul de interpretare a dispoziţiilor articolului unic din Hotărârea Guvernului nr. 507/2014 pentru actualizarea cuantumului chiriilor aferente imobilelor retrocedate şi afectate unor destinaţii de interes public, în sensul de a preciza dacă actualizarea cu indicele preţului de consum aferent perioadei cuprinse între luna aprilie a anului 2007 şi luna mai a anului 2014 se aplică şi cu privire la chiriile lunare prevăzute în anexa Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ale art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi ale art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare, datorate anterior intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 507/2014.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie