Decizia ÎCCJ nr. 23/2015 (HP)Paragraful 20

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 16.09.2015 · dosar 2.604/189/2013
Paragraful 20
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, prin Adresa nr. 2.322/III/13/2015 din 15 septembrie 2015 a comunicat că împărtăşeşte punctul de vedere al judecătorului- raportor şi, în esenţă, a apreciat că sesizarea, astfel cum a fost formulată de către Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. 2.604/189/2013, este inadmisibilă. În continuare, a fost expus punctul de vedere cu privire la chestiunea de drept, în sensul că folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri constituite din sume provenite, atât din fonduri europene, cât şi de la bugetul de stat al României, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, raportat la fondurile din bugetul Uniunii Europene şi ale infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. 1, 2, 3 din Codul penal din 1969, raportat la fondurile din bugetul de stat, în concurs ideal şi nu o infracţiune unică prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Sursa oficială ↗