Decizia ÎCCJ nr. 23/2015 (HP)Paragraful 52
Paragraful 52
21. În motivarea acestui punct de vedere, apelanţii-pârâţi au arătat că la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru fiecare în parte, respectiv august-octombrie 2010, dobândiseră prin hotărâre judecătorească irevocabilă dreptul la creşterile salariale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, dreptul fiind în curs de realizare, eşalonat la plată până în anul 2016; pe măsura încasării acestor drepturi li s-au reţinut şi li se reţin în continuare contribuţiile de asigurări sociale, ceea ce justifică, o dată în plus, includerea acestui drept la calcularea pensiei de serviciu; cum condiţiile de pensionare au fost îndeplinite la data menţionată, Decizia nr. 25 din 14 noiembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 22 decembrie 2011, nu le este aplicabilă, deoarece nu poate produce efecte decât pentru viitor şi nu poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate. În acest sens au invocat deciziile Curţii Constituţionale nr. 57 din 26 ianuarie 2006 şi nr. 120 din 15 februarie 2007, prin care s-a reţinut că, în cazurile când din recalcularea pensiei rezultă un cuantum mai mic, se va acorda în continuare pensia aflată în plată, fără a se aduce atingere drepturilor legal câştigate anterior.
Sursa oficială ↗