Decizia ÎCCJ nr. 19/2015 (HP)Paragraful 63

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 22.06.2015 · dosar 35.159/3/2013
Paragraful 63
În concluzie, liderii sindicali pot fi concediaţi în condiţiile art. 220 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, iar necorelarea şi coexistenţa celor două dispoziţii contrare nu ar trebui să genereze o interpretare atât de strictă, în sensul că liderii sindicali nu pot fi concediaţi decât pentru abatere disciplinară gravă sau abatere disciplinară repetată ori în ipoteza reorganizării judiciare sau a falimentului. Scopul instituirii protecţiei liderilor sindicali a fost altul, respectiv asigurarea că aceştia nu pot fi concediaţi pentru motive care ţin de îndeplinirea mandatului încredinţat de către membrii sindicatului, iar nu instituirea unei imunităţi generale. Orice altă extindere a sferei interdicţiei de concediere este discriminatorie în raport cu alţi salariaţi, simpli membri de sindicat, precum şi inechitabilă în raport cu independenţa şi libertatea decizională la nivel societar.
Sursa oficială ↗