Decizia ÎCCJ nr. 19/2015 (HP)Paragraful 83
Paragraful 83
În subsidiar, în cazul în care se va aprecia că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării formulate, s-a considerat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. g) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 220 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, concedierea aplicabilă categoriei de salariaţi care deţine o funcţie eligibilă într-un organism sindical nu este posibilă, pe durata exercitării mandatului, nici pentru motive care ţin de îndeplinirea mandatului şi nici pentru alte motive, reglementate de lege (care ţin sau nu de persoana salariatului), cu excepţia concedierii pentru motive disciplinare în sensul art. 61 lit. a) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru motive care intervin ca urmare a reorganizării judiciare, a falimentului sau a dizolvării angajatorului, în condiţiile legii.
Sursa oficială ↗