Decizia CCR nr. 400/2024Punctul 70
Punctul 70
70. Or, lipsa unor prevederi exprese, în cuprinsul ordonanței de urgență criticate, referitoare la posibilitatea atacării în justiție a măsurilor reglementate de către aceasta, nu presupune negarea accesului la instanță, acesta fiind posibil pe calea dreptului comun, respectiv Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004. În ceea ce privește înțelesul dispozițiilor art. 21 din Constituție, în mod constant Curtea Constituțională a statuat că principiul accesului liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări (Decizia nr. 221 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 17 iunie 2005). ...
Sursa oficială ↗