Sari la conținut

Decizia CCR nr. 402/2024Punctul 12

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
19.09.2024
Dosarul
3.243/2/2024

12. Procedurile de selecție în aceste funcții apar ca lipsite de orice finalitate în condițiile în care sunt realizate pentru funcții fără conținut. Însăși procedurile de selecție sunt criticabile din perspectiva cerințelor de calitate a legii; în acest sens, se arată că dispozițiile art. 82 alin. (3) și ale art. 95 alin. (3) din Legea nr. 11/2024 cuprind reglementări neclare cu privire la componența comisiilor de concurs, putându-se înțelege că din comisiile de elaborare a subiectelor pot face parte și reprezentanți ai organizațiilor profesionale sau sindicale reprezentative ale profesiei în calitate de observatori, fapt care ar constitui o vulnerabilitate majoră pentru buna desfășurare a concursului, din perspectiva asigurării confidențialității subiectelor. Sunt semnalate necorelări redacționale în privința art. 7 lit. d) și art. 157 alin. (1) din legea analizată, care, pe de o parte, cuprind reglementări inaplicabile numirii în funcția de grefier judiciar, iar, pe de altă parte, validează o situație de conflict de interese cu referire la atribuțiile președintelui de instanță la care se realizează transferul. Cu titlu exemplificativ, se mai arată că art. 38 alin. (1) din lege cuprinde sintagma „fiecare disciplină“ în condițiile în care concursul în discuție se referă la o singură disciplină sau cuprinde sintagma „media notelor obținute“, deși este vorba despre o singură lucrare, aspect ce exclude posibilitatea acordării mai multor note și realizării unei medii. Mai mult, art. 33 alin. (1) din lege face referire la constituirea unor subcomisii pentru proba scrisă, deși nu există mai multe discipline de concurs. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie