Decizia ÎCCJ nr. 14/2015 (RIL)Paragraful 133

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 22.06.2015 · dosar 9/2015
Paragraful 133
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea Tatu, reţinând că toate modificările succesive aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2009 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2009, menţin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre şi care se caracterizează printr-o uzură şi o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piaţa naţională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că reglementarea naţională are ca efect descurajarea importării şi punerii în circulaţie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre şi prin aceasta contravine art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Sursa oficială ↗