Decizia CCR nr. 397/2024Punctul 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.09.2024 · dosar 12.570/193/2020
Punctul 25
25. Obiectul excepției de neconstituționalitate din Dosarul Curții Constituționale nr. 3.287D/2023 îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile art. 88 alin. (3) din Codul penal. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește dispozițiile art. 88 alin. (3) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 24 din 19 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum și ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal. Prevederile art. 88 alin. (3) din Codul penal constituie obiectul excepției de neconstituționalitate și în dosarele nr. 1.405D/2022, nr. 1.660D/2022, nr. 3.222D/2023, nr. 162D/2024 și nr. 895D/2024, la care se adaugă și prevederile art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal în dosarele nr. 1.405D/2022 și nr. 895D/2024. Prin urmare, Curtea se va pronunța asupra dispozițiilor art. 88 alin. (3) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 24 din 19 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum și ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal, care au următorul cuprins: – Art. 88 alin. (3) : „(3) Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua infracțiune se calculează conform dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni.“; ... – Art. 91 alin. (3) lit. b) : „(3) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă: [...] b) aplicarea pedepsei a fost inițial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată;“. ... ...
Sursa oficială ↗