Decizia CCR nr. 393/2024Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, având în vedere modul în care aceste norme juridice au fost interpretate prin Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019, potrivit căreia: „în interpretarea dispozițiilor Notei 2 lit. c) pct. II lit. A cap. I din anexa nr. VIII a Legii-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (1) , alin. (2) lit. a) , alin. (3) lit. a) , alin. (4) și (6) din actul normativ anterior menționat“, „- majorarea salariului de bază, de 15% pentru complexitatea muncii, nu se acordă pentru perioada 1 iulie 2017- 31 decembrie 2017 și pentru anul 2018“. De asemenea, potrivit aceleiași decizii, pentru perioada 2019-2022, această majorare se acordă în condițiile stabilite la art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar prin excepție, această majorare se acordă începând cu ianuarie 2018 sau cu data de la care salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare devin mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate. ...
Sursa oficială ↗