Decizia ÎCCJ nr. 21/2015 (HP)Paragraful 66

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 04.06.2015 · dosar 20.257/55/2014
Paragraful 66
De asemenea, în condiţiile în care legiuitorul se referă explicit în cuprinsul art. 372 alin. (2) din Codul penal la "locuri de distracţie ori agrement", nu există niciun temei legal pentru a adăuga, pe cale de interpretare, condiţiile suplimentare ale specialei amenajări şi autorizări prevăzute explicit şi exclusiv în art. 372 alin. (1) . Dacă voinţa legiuitorului noului Cod penal ar fi fost aceea de a exista o identitate între locurile enumerate în art. 372 alin. (1) şi locurile enumerate în art. 372 alin. (2) , ar fi utilizat o enumerare identică sau, în cuprinsul art. 372 alin. (2) , ar fi făcut trimitere la locurile prevăzute în alin. (1) . De altfel, în cuprinsul art. 372 alin. (2) şi (3) din Codul penal, tehnica utilizată de legiuitor pentru a reflecta identitatea cu privire la "obiectele periculoase" este trimiterea la dispoziţiile art. 372 alin. (1) , în cuprinsul cărora sunt enumerate aceste obiecte.
Sursa oficială ↗