Decizia ÎCCJ nr. 21/2015 (HP)Paragraful 99

Obiectul prezentei sesizări a instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, respectiv stabilirea "dacă fapta încadrată în dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice sub imperiul reglementării anterioare, care nu îndeplineşte condiţia privitoare la locul comiterii acesteia, stabilită de legiuitorul noului Cod penal în dispoziţiile art. 372 alin. (1) şi (2) , este dezincriminată" şi "dacă condiţia privind săvârşirea faptei într-un loc special amenajat şi autorizat pentru distracţie ori agrement prevăzută în art. 372 alin. (1) teza a III-a din Codul penal priveşte exclusiv fapta incriminată în art. 372 alin. (1) , pentru existenţa infracţiunii prevăzute în art. 372 alin. (2) fiind suficient ca fapta să fie săvârşită într-un loc de distracţie ori agrement, indiferent dacă acesta este sau nu special amenajat şi autorizat", nu reprezintă o chestiune de care să depindă soluţionarea pe fond a contestaţiei la executare în contextul în care, printr-o hotărâre anterioară, respectiv Decizia penală nr. 789 din data de 11 iunie 2014 a Curţii de Apel Craiova, s-a statuat în mod definitiv cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, hotărâre ce a intrat în puterea lucrului judecat, şi, pe cale de consecinţă, nu este îndeplinită cea de-a treia condiţie de admisibilitate a sesizării.