Decizia ÎCCJ nr. 18/2015 (HP)Paragraful 28
Paragraful 28
Prin Încheierea de şedinţă din data de 20 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 93/44/2015, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "în cazul persoanelor judecate şi condamnate definitiv în Italia, care au fost transferate în România în vederea continuării executării pedepsei şi care beneficiază de ordonanţa de eliberare anticipată, durata eliberării anticipate se deduce din pedeapsa aplicată, se ia în considerare ca perioadă executată în calculul fracţiei minime obligatorii pentru liberare condiţionată potrivit legii române sau se va avea în vedere ca data liberării condiţionate, potrivit legii române, să nu depăşească data eliberării anticipate stabilite potrivit legii italiene".
Sursa oficială ↗