Decizia ÎCCJ nr. 11/2015 (RIL)Paragraful 120
Paragraful 120
În acest context se impune a fi făcută precizarea că autoritatea de lucru judecat ce este ataşată actelor jurisdicţionale priveşte nu numai dispozitivul, dar şi considerentele pe care acesta se sprijină, conform celor statuate prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 (citate anterior) cu referire la propriile sale decizii. Cum şi deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, în exercitarea acestei competenţe speciale, sunt acte jurisdicţionale - altele decât hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele de judecată potrivit competenţelor lor de drept comun -, similare deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională potrivit competenţei sale legale, rezultă că şi în privinţa acestora autoritatea de lucru judecat operează în mod identic.
Sursa oficială ↗