Decizia ÎCCJ nr. 11/2015 (HP)Paragraful 106
Paragraful 106
În considerarea acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale, prezenta sesizare pare a avea caracter superfluu, de vreme ce instanţa de contencios constituţional a oferit o interpretară clară, lipsită de orice echivoc, a dispoziţiilor constituţionale şi legale incidente în sensul că dreptul de tutelă administrativă se exercită de prefect numai în privinţa actelor administrative emise de autorităţile publice locale, iar nu şi în privinţa altor acte de drept civil, drept comercial sau de dreptul muncii, supuse cenzurii instanţelor cu competenţe în materiile respective.
Sursa oficială ↗