Decizia ÎCCJ nr. 12/2015 (HP)Paragraful 28

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 06.05.2015 · dosar 857/1/2015
Paragraful 28
Împotriva hotărârii primei instanţe a formulat contestaţie persoana condamnată P.F., calea de atac fiind înregistrată sub nr. 2.635/93/2014 (4.246/2014) la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, instanţă care, în raport cu situaţia concretă a condamnatului P.F., în sarcina căruia s-a reţinut definitiv săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, materializată în producerea unui prejudiciu în cuantum de 1.213.431,57 lei şi de conţinutul noţiunii de consecinţe deosebit de grave prevăzut de noua codificare (art. 183 din Codul penal), a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să stabilească dacă, în vederea aplicării legii penale mai favorabile, în cazul unei pedepse definitive pentru o infracţiune care a produs consecinţe deosebit de grave potrivit Codului penal anterior, la determinarea maximului special prevăzut de noua reglementare se reţine şi cauza de majorare a pedepsei prevăzute de art. 309 din Codul penal chiar dacă prejudiciul produs nu depăşeşte pragul prevăzut de art. 183 din Codul penal.
Sursa oficială ↗