Decizia ÎCCJ nr. 9/2015 (HP)Paragraful 65
Paragraful 65
Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie a invocat art. 1 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv că medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor. Faţă de aceste dispoziţii s-a arătat că medierea nu reprezintă o cauză care înlătură răspunderea penală, dar constituie o posibilitate legală de stingere a unor conflicte de drept penal. Totodată, s-a făcut referire la procedura de soluţionare a conflictului pe calea medierii în urma încheierii unui contract de mediere între mediator şi părţile aflate în conflict, precizându-se că posibilitatea soluţionării conflictului penal pe calea medierii rezultă din dispoziţiile art. 67 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator. S-a mai arătat că, în latura penală a procesului, dispoziţiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
Sursa oficială ↗