Decizia ÎCCJ nr. 8/2015 (HP)Paragraful 58

Parchetul a învederat că instituţia procesual penală reglementată prin art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală este vădit mai restrictivă decât cea cuprinsă în art. 471 şi următoarele din Codul de procedură penală, conform cărora admisibilitatea recursului în interesul legii se verifică prin raportare la existenţa unei chestiuni de drept, substanţial sau procesual, soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, dar şi decât cea cuprinsă în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, care condiţionează invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare de legătura acesteia cu soluţionarea cauzei, în orice faza a litigiului. De observat că în textul actual al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, condiţia relevanţei este uşor atenuată faţă de cea existentă în vechiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 în forma iniţială a actului, renumerotat şi republicat, care prevedea competenţa Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra excepţiilor privind "neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe (...) de care depinde soluţionarea cauzei". Acest din urmă text însă a fost preluat, în privinţa reglementării condiţiei de pertinenţă, în art. 475 din Codul de procedură penală, pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, adăugându-i-se cerinţa soluţionării fondului cauzei.