Decizia ÎCCJ nr. 6/2015 (HP)Paragraful 31

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 20.03.2015 · dosar 186/1/2015/HP/P
Paragraful 31
IV.2. Prof. univ. dr. Florin Streteanu a opinat în sensul că succesiunea de acte normative cu privire la preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, consecutivă intrării în vigoare a Legii nr. 187/2012, nu a afectat aplicabilitatea Ordinului ministrului mediului şi pădurilor nr. 3.283/2012 pentru aprobarea preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Preţul urma a se calcula şi după 1 februarie 2014 potrivit acestui ordin, astfel că nu se poate invoca dezincriminarea in concreto a infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 46/2008 - Codul silvic pe motivul imposibilităţii determinării unui element constitutiv (plafonul valoric al prejudiciului).
Sursa oficială ↗