Decizia CCR nr. 356/2024Punctul 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 11.07.2024 · dosar 3.482/192/2016
Punctul 16
16. Cu privire la cele două instrumente de economisire/produse bancare, aduse în discuție de autoarea prezentei excepții de neconstituționalitate, Curtea observă că în jurisprudența sa a reținut că, în înțelesul legii, depozitele existente în conturile active care îndeplinesc condiția neafectării soldului inițial sunt acele depozite constituite din sume reprezentând avansuri sau depuneri integrale în vederea achiziționării de autoturisme, existente în sold, fără dobânda aferentă și din care nu s-au efectuat retrageri [art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2007]. Prin urmare, din evaluarea prevederilor legale mai sus prezentate, Curtea a statuat că legiuitorul a instituit două instrumente de economisire/produse bancare distincte, respectiv (i) libretele de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme și (ii) conturi curente personale pentru cumpărarea de autoturisme, fiecare având scopuri și finalități diferite. Astfel, titularul libretului de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme urmărește obținerea unei dobânzi pentru suma depusă, în conformitate cu cele stabilite prin contractul bancar (termenul depozitului, scadența dobânzii etc.), iar dobândirea autoturismului constituie un potențial câștig pe care îl va obține în condițiile stabilite prin norme legale la momentul constituirii depozitului despre care este vorba (respectiv prin tragere la sorți). În cazul depozitelor, respectiv al conturilor curente personale constituite în vederea cumpărării de autoturisme, titularul depozitului vizează achiziționarea unui autoturism, de asemenea, în condițiile legii (Decizia nr. 63 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 14 aprilie 2020, paragrafele 25-27). ...
Sursa oficială ↗