Decizia ÎCCJ nr. 5/2015 (RIL)Paragraful 94
Paragraful 94
Cât priveşte rezidenţiatul pe post, în acest caz se încheie un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară publică care a publicat postul respectiv [art. 6 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008 şi art. 18 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare], înainte de începerea pregătirii în rezidenţiat, iar prin acest contract se prevede obligaţia de a lucra la unitatea sanitară publică cu care s-a încheiat contractul individual de muncă un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidenţiat [art. 6 alin. (7) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, şi art. 18 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare], această obligaţie fiind stabilită printr-un act adiţional la contractul individual de muncă, în temeiul prevederilor art. 196 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, nerespectarea de către salariat a obligaţiei asumate obligându-l pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidenţiat, precum şi la restituirea primei de instalare, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită, conform actului adiţional la contractul individual de muncă [art. 6 alin. (71) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, şi art. 18 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare].
Sursa oficială ↗