Decizia CCR nr. 318/2024Punctul 32
Punctul 32
32. Cu privire la dispozițiile art. 38 alin. (2) și (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, autorii excepției susțin că acestea sunt discriminatorii, întrucât nu îi includ între categoriile profesionale exceptate de la aplicarea etapizată a legii și pe funcționarii cu statut special din Ministerul Afacerilor Interne. De asemenea, anumite componente salariale, începând cu salariul de funcție și continuând cu sporuri și alte drepturi salariale, încalcă principiul egalității în drepturi, al echității, al egalității de tratament și al caracterului unitar al unei legi de salarizare unice în sistemul bugetar. Prin urmare, nu poate fi acceptată o situație defavorabilă pentru unele categorii de personal din sistemul bugetar, în sensul că unora li se aplică salariul de funcție și sporurile, iar altora nu, în condițiile în care cei cărora nu li se aplică au și coeficienții mai mici. ...
Sursa oficială ↗