Decizia CCR nr. 328/2024Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.07.2024 · dosar 8.341/30/2016
Punctul 14
14. De asemenea, prin Decizia nr. 697 din 25 mai 2010, precitată, referitor la susținerea potrivit căreia s-ar aduce atingere art. 44 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, Curtea a reținut, în esență, că activitatea de edificare sau desființare a construcțiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii, iar regimul legal al construcțiilor nu are legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate. În măsura în care, însă, exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancțiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituțional al ocrotirii proprietății. ...
Sursa oficială ↗