Decizia ÎCCJ nr. 8/2014 (RIL)Paragraful 39

Reprezentantului procurorului general, cu privire la prima problemă, arată că nerespectarea de către angajator a dreptului la preaviz atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere, indiferent dacă în decizia de concediere emisă angajatorul a menţionat sau nu durata preavizului, iar acordarea preavizului, cu durata minimă de 20 de zile lucrătoare, reprezintă pentru angajator o obligaţie stabilită în mod imperativ de lege. Totodată, atunci când acordarea preavizului este obligatorie, înştiinţarea salariatului de către angajator asupra măsurii concedierii trebuie să fie premergătoare emiterii deciziei de concediere, iar salariatul nu poate renunţa la dreptul său la preavizul cu durata minimă de 20 de zile lucrătoare, întrucât o astfel de renunţare este nulă absolut, sancţiune ce intervine şi în cazul compensării în bani a dreptului la preaviz, chiar dacă această alternativă ar fi prevăzută în contractele colective sau individuale de muncă.