Decizia ÎCCJ nr. 6/2014 (RIL)Paragraful 66
Paragraful 66
Dacă s-ar admite ca persoanele care şi-au desfăşurat activitatea în grupele speciale de muncă, ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 şi pentru care, în procedura de recalculare a pensiei, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, s-a utilizat, în scopul determinării punctajului mediu anual, stagiul complet de cotizare prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare, să beneficieze atât de stagiul redus de cotizare, cât şi de majorarea de punctaj, în considerarea aceleiaşi perioade lucrate, s-ar ajunge la o dublă recompensă şi încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, prin comparaţie atât cu persoanele pensionate, în aceeaşi perioadă, în baza unor acte normative speciale, cât şi cu cele pensionate după data de 1 aprilie 2001, în privinţa cărora un atare cumul este exclus, în considerarea utilizării, la stabilirea drepturilor de pensie, a unui stagiu redus de cotizare.
Sursa oficială ↗