Decizia ÎCCJ nr. 26/2014Paragraful 130
Paragraful 130
Astfel, din analiza comparativă a dispoziţiilor legale ce definesc termenii de "funcţionar public" şi "public" din actuala reglementare cu cele cuprinse în prevederile art. 145 şi 147 din Codul penal anterior, rezultă că funcţionar public este acea persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice ori al unei instituţii sau al altei persoane juridice de interes public.
Sursa oficială ↗