Decizia CCR nr. 298/2024Punctul 8
Punctul 8
8. În acest sens, se arată că, potrivit prevederilor constituționale invocate, proprietatea este publică, caz în care exercitarea ei aparține numai statului sau unităților administrativ-teritoriale, și privată, caz în care exercitarea ei aparține oricărui subiect de drept. De asemenea, anumite bunuri pot forma obiect exclusiv al proprietății publice și au un regim juridic special, derogatoriu de la cel comun, în sensul că sunt inalienabile, atât timp cât bunul aparține domeniului public. De îndată ce un bun proprietate publică, prin decizia autorității competente, în condițiile legii, este dezafectat din domeniul public și trecut în domeniul privat, al statului sau al unităților sale administrativ-teritoriale, acesta va urma regimul juridic al bunurilor din acest domeniu, astfel că va putea fi înstrăinat, în condițiile legii, sau se va reconstitui dreptul de proprietate privată asupra unui asemenea bun, în condițiile legilor speciale adoptate în materie. ...
Sursa oficială ↗