Decizia CCR nr. 310/2024Punctul 11

11. Curtea observă că, prin notele scrise, autorul excepției formulează critici de neconstituționalitate doar cu privire la dispozițiile art. 39 din Legea nr. 254/2013. Având însă în vedere cadrul procesual în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate - contestație împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate prin care a fost respinsă plângerea referitoare la exercitarea unor drepturi ale persoanelor condamnate, în concret exercitarea dreptului la cumpărături -, pe de o parte, precum și faptul că dispozițiile art. 39 din Legea nr. 254/2013 constituie sediul materiei pentru procedura de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în timp ce soluția legislativă cuprinsă în art. 56 din același act normativ privește exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, aceste din urmă prevederi având legătură stricto sensu cu soluționarea cauzei, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pe de altă parte, și, totodată, observând că alin. (12) al art. 56 din Legea nr. 254/2013 este complementar art. 39 alin. (14) - (19) din același act normativ, fiind o normă de trimitere, și ținând cont de criticile autorului excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 56 alin. (12) cu referire la art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul conținut: „(12) Dispozițiile art. 39 alin. (14) - (19) se aplică în mod corespunzător.“ Dispozițiile art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013 prevăd că: „(16) Persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanței, în acest caz fiind audiată.“ ...