Decizia ÎCCJ nr. 24/2014Paragraful 17

ÎCCJ · decizie · 06.10.2014 · dosar 23.234/3/2014
Paragraful 17
De asemenea, au fost depuse şi punctul de vedere primit de la specialiştii catedrei de drept penal din cadrul Universităţii de Vest Timişoara asupra chestiunii ce formează obiectul întrebării preliminare, precum şi raportul întocmit de judecătorul-raportor, domnul judecător Foitoş Marius Dan, prin care s-a propus, în principal, respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, în Dosarul 23.234/3/2014, iar, dacă se va aprecia că sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, s-a exprimat opinia că legislaţia procesuală anterioară nu prevedea o cale de atac împotriva încheierii prin care judecătorul respingea, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, aspect care a fost, de altfel, confirmat de către Curtea Europeană ca respectând exigenţele Convenţiei, precum şi scopurile declarate avute în vedere în momentul adoptării modificărilor legislative, considerându-se că legiuitorul român nu a dorit introducerea unei căi de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă asupra plângerii, în temeiul art. 213 din Codul de procedură penală, împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar.
Sursa oficială ↗