Decizia ÎCCJ nr. 24/2014Paragraful 53
Paragraful 53
Obiectul prezentei sesizări îl reprezintă problemele de drept care se circumscriu sferei normelor procesual penale referitoare la măsurile preventive. Clarificarea acestora nu ar putea influenţa decizia ce va fi luată, pe fondul cauzei, în condiţiile în care Curtea de Apel Bucureşti este chemată să se pronunţe asupra unei cereri privind revocarea măsurii controlului judiciar, măsură dispusă de procuror în faza procesuală a urmăririi penale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 11/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din data de 7 iulie 2014).
Sursa oficială ↗