Decizia ÎCCJ nr. 7/2014 (HP)Paragraful 76
Paragraful 76
În acest sens, în Decizia nr. 10/2011*5), pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a statuat că "atât timp cât între debitorul obligaţiei de plată deduse judecăţii, respectiv instituţia publică obligată la plată (titularul cererii de chemare în garanţie) şi chematul în garanţie, respectiv Ministerul Finanţelor Publice, nu există o obligaţie de garanţie sau de despăgubire, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă".
Sursa oficială ↗