Decizia CCR nr. 285/2024Punctul 15
Punctul 15
15. În acest context, Curtea reține că, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Totodată, potrivit art. 346 din același act normativ, judecătorul de cameră preliminară (în procedura de cameră preliminară) poate pronunța următoarele soluții: a) constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății, dacă nu s-au formulat cereri și excepții și nici nu a ridicat din oficiu excepții sau dacă respinge cererile și excepțiile invocate ori ridicate din oficiu; b) restituie cauza la parchet dacă: (1) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror sau dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății, (2) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale, (3) procurorul solicită restituirea cauzei ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleași dispoziții; c) dispune începerea judecății, în toate celelalte cazuri în care a constatat neregularități ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancționat, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii. ...
Sursa oficială ↗