Decizia CCR nr. 285/2024Punctul 22

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.05.2024 · dosar 1.731/102/2020
Punctul 22
22. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 și ale art. 346 alin. (1) -(4) din Codul de procedură penală, Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra acestor dispoziții de lege dintr-o perspectivă similară, prin Decizia nr. 526 din 10 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 7 februarie 2023, paragrafele 17-19. În esență, Curtea a reținut că instituția procesuală a camerei preliminare nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal, iar, din reglementarea atribuțiilor pe care funcția exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu privește fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând și nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict: faptă, persoană și vinovăție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014). ...
Sursa oficială ↗