Decizia ÎCCJ nr. 15/2014 (HP)Paragraful 80

În sprijinul tezei comparării pedepsei aplicate, prin hotărârea de condamnare, cu maximul special din legea nouă fără aplicarea sporului obligatoriu prevăzut de art. 43 alin. (5) din Codul penal, nu poate fi primită eventuala invocare, ca argument de text, a art. 187 din Codul penal, potrivit căruia "Prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei". Aceasta, deoarece dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal nu operează cu sintagma "pedeapsă prevăzută de lege", ci fac trimitere la "maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită". Aşadar, în vederea determinării pedepsei aplicabile pentru infracţiunea săvârşită, se vor avea în vedere nu doar încadrarea juridică dată faptei, ci şi circumstanţele atenuante, agravante, tentativa ori starea de recidivă, astfel cum au fost acestea reţinute prin hotărârea definitivă de condamnare.