Sari la conținut

Decizia CCR nr. 294/2024Punctul 13

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
28.05.2024
Dosarul
51/42/2020

13. Pentru a înțelege necesitatea unei reglementări clare în materie de incompatibilitate, autorul excepției de neconstituționalitate face trimitere la dispozițiile art. 105 din Constituție, potrivit cărora funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcții publice de autoritate, cu excepția celei de deputat sau de senator. Astfel, demnitatea dobândită în urma procesului electoral îl îndreptățește pe membrul legislativului (deputat sau senator) să exercite prin desemnare atribuții ale puterii executive, fără a se situa în stare de incompatibilitate, ceea ce este și firesc, căci un reprezentant ales primește încrederea cetățeanului de a se ocupa de exercitarea atribuțiilor puterii de stat, fie legislative, fie executive. În raport cu condițiile statuate în cadrul legii de organizare a Guvernului, unii dintre membrii Guvernului, care pot fi deputați sau senatori, îl pot înlocui în atribuții pe prim-ministru, șef al executivului, pe perioada în care acesta din urmă este în imposibilitatea de exercitare a atribuțiilor. Or, spre deosebire de statutul membrului Guvernului, cel al viceprimarului este incert în situația în care acesta din urmă ar trebui să exercite atribuțiile funcției de primar. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie