Decizia ÎCCJ nr. 7/2014 (HP)Paragraful 9
Paragraful 9
S-a luat în examinare, în cadrul Dosarului nr. 8/1/2014/HP/P, sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin Încheierea din 13 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 550/111/2014, prin care, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept ce constă în modul de aplicare a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, cu privire la sintagma "maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită", respectiv dacă prin sintagma "maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită" se înţelege, în cazul infracţiunilor continuate, strict maximul special prevăzut de legea care incriminează fapta săvârşită în formă continuată sau se înţelege acest maxim special majorat cu 3 ani potrivit sporului facultativ de pedeapsă.
Sursa oficială ↗