Decizia ÎCCJ nr. 3/2014 (RIL)Paragraful 35

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 12.05.2014 · dosar 1/2014
Paragraful 35
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţine recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admitere şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii, în sensul că: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, raportate la dispoziţiile art. 84 lit. a) şi art. 85 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999, recuperarea prejudiciului cauzat prin tăieri ilegale de arbori de la personalul silvic contractual însărcinat cu paza pădurilor se realizează, după caz, prin asumarea unui angajament de plată sau prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare; actele prin care s-a dispus recuperarea prejudiciului pot fi atacate de personalul silvic contractual cu atribuţii de pază a pădurilor la instanţa de contencios administrativ prevăzută la art. 109 din Legea nr. 188/1999, raportat la art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare; în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, raportate la dispoziţiile art. 254 din Codul muncii, cererile de chemare în judecată formulate de Regia Naţională a Pădurilor -ROMSILVA, prin direcţiile silvice, pentru obligarea personalului silvic contractual la repararea acestui prejudiciu sunt inadmisibile.
Sursa oficială ↗