Decizia CCR nr. 248/2024Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.05.2024 · dosar 621/208/2019
Punctul 20
20. Totodată, Curtea mai reține, în acord cu jurisprudența sa constantă, că legiuitorul dispune de o anumită marjă de apreciere în ceea ce privește alegerea materiilor exceptate de la calea de atac a recursului. În acest sens este Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 24, prin care Curtea a statuat că, în materia căilor extraordinare de atac, legiuitorul are posibilitatea de a reglementa condiții de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunțată hotărârea, în acel caz fiind vorba despre hotărâri pronunțate în materie de carte funciară, sau Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, paragraful 26, cu referire la hotărâri pronunțate în materia insolvenței, prin care Curtea a constatat că existența unor reglementări diferențiate, sub aspectul normelor de procedură, în funcție de specificul materiei reglementate, nu reprezintă o nesocotire a principiului egalității cetățenilor în fața legii, ci o particularizare la specificitățile și necesitățile fiecăreia dintre acestea. ...
Sursa oficială ↗