Decizia ÎCCJ nr. 14/2013 (RIL)Paragraful 66

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 16.09.2013 · dosar 11/2013
Paragraful 66
Astfel, dispoziţiile alin. 4 al articolului menţionat instituie principiul potrivit căruia casarea cu reţinere spre rejudecare a cauzei este regula în caz de admitere a recursului de către curţile de apel şi tribunale, casare ce poate interveni pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-5 din Codul de procedură civilă de la 1865 ori în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intră în cercetarea fondului sau atunci când modificarea hotărârii nu este posibilă, în ambele situaţii fiind necesară administrarea de noi probe.
Sursa oficială ↗