Decizia ÎCCJ nr. 5/2013 (RIL)Paragraful 32
Paragraful 32
Reprezentantul procurorului general, doamna Antonia Constantin, arată că modificarea legală a valorii-prag în sensul majorării acesteia nu produce efecte asupra condiţiilor de admisibilitate a cererilor formulate anterior intrării în vigoare a legii noi, întrucât, potrivit art. 725 alin. 4 teza I din Codul de procedură civilă care completează Legea nr. 85/2006, actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus legii vechi, sub imperiul căruia a fost efectuat. Totodată, chiar dacă reglementarea se regăseşte în cuprinsul unei legi de procedură, conflictul de drept intertemporal va fi rezolvat, în lipsa unor norme tranzitorii exprese în cuprinsul legii de modificare, prin aplicarea principiului neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 alin. 1 teza a II-a din noul Cod civil.
Sursa oficială ↗