Decizia ÎCCJ nr. 5/2013Paragraful 63
Paragraful 63
Art. 27^2. - (1) După sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ia măsurile necesare pentru desemnarea, prin tragere la sorţi, a judecătorilor din secţia în a cărei competenţă intră problema de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, precum şi a judecătorilor din celelalte secţii ce intră în alcătuirea completului. În cazul în care, în cadrul secţiei în a cărei competenţă intră problema de drept, au fost înfiinţate complete specializate, conform art. 19^1, desemnarea, prin tragere la sorţi, se realizează cu prioritate dintre judecătorii care formează completele de judecată specializate în domeniul căruia i se circumscrie problema de drept.
Sursa oficială ↗