Decizia ÎCCJ nr. 15/2012 (RIL)Paragraful 61

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a observat că prin deciziile nr. 376 din 22 martie 2011 şi nr. 402 din 24 martie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 27 iulie 2011 şi, respectiv, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 12 august 2011, s-au respins, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate având o motivare similară celor în cauză. Cu acele prilejuri s-a reţinut, în esenţă, că prevederile criticate fac parte din categoria actelor normative prin care s-a legiferat în domeniul măsurilor reparatorii ce se acordă persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora. S-a arătat că legiuitorul este liber să opteze, atât în privinţa măsurilor reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a persoanelor îndreptăţite de a beneficia de aceste despăgubiri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetăţeni aflate în situaţii identice. De asemenea, s-a reţinut că criteriul temporal avut în vedere prin această lege reparatorie pentru a se constata caracterul politic al condamnării ori al măsurii administrative asimilate acesteia este departe de a fi unul aleatoriu sau arbitrar, deoarece momentul 6 martie 1945 marchează instaurarea dictaturii comuniste, iar 22 decembrie 1989 vizează sfârşitul acesteia în România. Prin urmare, perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este circumscrisă în totalitate perioadei dictaturii comuniste, astfel încât opţiunea legiuitorului de a edicta o lege reparatorie numai în privinţa persoanelor aflate în ipoteza art. 1 din lege este una justificată în mod obiectiv şi raţional.