Decizia ÎCCJ nr. 15/2012 (RIL)Paragraful 78

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 12.11.2012 · dosar 12/2012
Paragraful 78
Astfel, s-a apreciat, în esenţă, că situaţiile de prizonierat de război şi de deportare în fosta U.R.S.S. pe motive etnice, ca urmare a participării României la cel de-al Doilea Război Mondial, nu pot fi circumscrise unor măsuri administrative în sensul Legii nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece, pe de o parte, aceste măsuri nu au fost dispuse de statul român, iar, pe de altă parte, nici nu se încadrează sub aspect temporal în perioada premisă a legii.
Sursa oficială ↗